De multe ori se poate face ușor confuzie între strategie și tactică din punct de vedere al business-ului, iar cele mai bune exemple care punctează mai clar diferența dintre cele două concepte le putem găsi în sport.
În acest moment citesc biografia Michael Jordan: The life scrisă de Roland Lazenby, unde sunt prezentate multe amănunte despre succesul personal al sportivului cât și multe detalii despre meciurile jucate de către Chicago Bulls în “perioada Jordan”. La un moment dat în carte este descrisă lupta din anii ‘90 a echipei din Chicago cu echipa de “bad boys” de la Detorit Pistons. În această luptă se dezvaluie foarte bine planurile strategice și acțiunile tactice luate de antrenorii de la Bulls, care au ajutat echipa să ajungă campioana NBA.
Cei de la Detroit Pistons au realizat că Chicago Bulls au început să devină o echipă competitivă doar odată cu afirmarea lui Michael Jordan. Din păcate, Jordan a fost egoist în stilul de joc de la începuturile sale în cursa spre câștigarea titlurilor NBA, fiind un jucător excepțional însă cu o echipă slabă. Cei de la Pistons au profitat de acest lucru și au dezvoltat “regulile lui Jordan”. Acestea presupuneau ca apărarea Pistons să blocheze atacurile jucătorului printr-o apărare dublă, agresivă, forțându-l pe Jordan să rateze aruncările sau să paseze mingea jucătorilor mai slabi. Această strategie a ajutat echipa Detroit Pistons să câștige în fața celor de la Chicago Bulls trei ani la rând: 1988, 1989 și 1990. Pentru a combate această strategie, antrenorul asistent de la Bulls din acea perioadă a impus echipei să-și dezvolte atacul în triunghi (triangle offense).
Acest articol l-am scris pentru Revista Bulevard și îl poți citi în întregime aici.
