In primele doua sesiuni de la TEDxCluj am avut parte de lecții de istorie, idei despre învățare, momente de înțelepciune și povestea comunității de IT și a IT-știlor din Cluj. Chiar dacă evenimentul se oprea după primele discursuri tot mă declaram mulțumit că a fost un eveniment reușit. Cu toate acestea, am aflat ulterior că surprizele doar de acum au început să apară.
În timpul pauzei, înainte de sesiunea a treia, am reușit să schimb două vorbe cu un tip cu părul lung și creț, care era desculț și stătea pe jumătate dezbrăcat în zona de speakeri. N-am reuști să aflu multe despre el, însă m-am prins că va deschide următorul program.
Am fost impresionat de spectacolul oferit de tupa Kid A. Ei au făcut un dans experimental, reprezentat printr-o combinație de teatru mut și acrobații. Până vom avea filmările finale, urmărește o parte din momentul artistic pe profilul meu de Facebook.
Primul speaker din această sesiune a fost Dr. Brad Blanton, care ne-a prezentat o lecție de psihologie despre modul în care gândim și despre onestitate. Discursul său a fost bazat pe cartea proprie Radical Honesty: How to Transform Your Life by Telling the Truth.
Ce am reținut:
Se spune uneori că suntem programați să gândim într-un anume fel. Explicația acestui lucru vine din faptul că avem 3 minți de care trebuie să fim conștienți:
- Reactive mind – cea care reacționează la mediul din jur
- Personal construct mind – cea care învață din experiențe repetitive
- Categorical mind – mintea rațională, cea pe care o percepem noi defapt ca fiind singura minte
După explicarea acestora am aflat că întâi este mai important să observăm modul în care gândim decât gândirea în sine. Pentru acest lucru trebuie să fim atenți la:
- Lucrurile externe la care mintea reacționează
- Experiențele propii repetitive din care învățăm
- Ideile care ne trec prin minte (modul de gândire în sine)
Acest exercițiu ne va da o imagine a contextului în care ne formăm anumite raționamente, iar prin înțelegerea tuturor lucurilor externe și interne care ne influențează, putem gândi mai limpede.
Dr. Blanton și-a încheiat prezentarea prin încurajarea tuturor să fim al naibi de onești, pentru că diplomația este cauza războaielor, iar dacă ne mințim sau dacă “vindem gogoși” celor din jurul nostru nu vom putea interveni să schimbăm lucrurile în mai bine.
De la raționalizarea gândirii am făcut un salt de imaginație către vindecarea prin povești.
Cristian Lupșa, Editor Șef la Decât O Revistă , ne-a împărtășit din experiența sa cu aceia care și-au spus în scris poveștile dureroase. Acest lucru a fost pentru ei o formă de eliberare de capcana trecutului.
De aici am învățat că există o diferență mare între ceea ce spunem despre trecut și modul în care privim viitorul, iar dacă vrem să ne vindecăm prin povești putem urma cei trei pași:
- Să ascultăm
„we read to know we are not alone” (CS Lewis)
- Să ne spunem propria poveste
„We tell ourselves stories in order to live” Joan Didion
- Să ne facem poveștile vizibile
Acest lucru ne permite să ne reintegrăm în lume.
Pe final, speakerul ne-a transmis că poveștile extraordinare se întâmplă persoanelor care le pot povesti.
Scena a fost preluată de către Octavian Buta şi Radu Cotarcea, vice-campioni mondiali la dezbateri, care au făcut o demonstrație live de argumentare.
Din acest exercițiu am reținut că fiecare concurent dintr-o dezbatere își bazează discursul logic pe 3 puncte esențiale: premisă, deducție și concluzie.
Ultima surpriză din sesiunea a treia de discursuri a fost prezentarea poetului Iv cel naiv, care din păcate nu și-a dezvăluit identitatea, însă ne-a vorbit prin transmisiune audio despre iubire și despre “Efectul secundar al dispariției bulelor de gaz din apa minerală carbogazoasă”.
Eu am reținut că fiecare suntem o bulă importantă, că nu trebuie să așteptăm să vină schimbarea de la alții, ci trebuie să ne jucăm rolul în “apa minerală”, în modul propriu de exprimare.
În final ne-a recitat două poezi frumoase, care din păcate nu le-am reținut. Cu toate acestea îți recomand seria de SMS-uri de pe siteul său.
Aici s-a încheiat seria a treia de discursuri.
În articolele următoare am să-ți povestesc cum a fost la ultimele doua sesiuni de la TEDxCluj și ce surprize au mai fost. Abonează-te la blog pentru a le primi pe email.