Trendurile de marketing online sunt utile acelor marketeri și antreprenori care vor ca în 2021 să profite de oportunități (încă) neexploatate de competiție. Acestea te pot ajuta să-ți eficientizezi investițiile în publicitate sau să-ți actualizezi direcția de comunicare cu una mai modernă și cool.

Am discutat cu colegele din echipa agenției Loopaa și am făcut o listă cu trendurile pe care le-am observat în 2020 și cu cele care au funcționat pentru clienții noștri.

Home delivery, munca de acasă & do it yourself (DIY)

Într-un an pandemic în care am dus dorul ieșitului în oraș și a interacțiunilor sociale, companiile s-au reinventat și s-au adaptat la noul context.

  • Din acest motiv, aplicațiile de home delivery și-au dublat cererea, iar restaurantele au făcut mult mai multe livrări.
aplicații de comandă online
  • Magazinele online care au vândut produse pentru amenajarea casei și grădinii, produse sanitare și electronice au avut creșteri. Din portofoliul nostru de colaboratori, Salin a avut creșteri exponențiale, deoarece ei vând un produs potrivit în acest context (purificator de aer).
  • Românii au început să cumpere mai multe produse bio și de la producători locali. Am observat acest lucru colaborând cu Melinis și Orange Valley, care au produse apreciate și pentru care a crescut interesul în această perioadă.
  • Ședințele, cursurile și toate evenimentele s-au mutat online.

Chiar dacă urmează imunizarea populației prin vaccinare, mulți consumatori vor alege în continuare să comande din online, să lucreze de acasă, să petreacă mai mult timp cu familia și să aibă grijă de sănătate. Este important să-ți adaptezi oferta la nevoile clienților și să ai canale puternice de vânzări online.

Influencer Marketing

În 2020 am observat un interes mai mare pentru colaborarea cu influenceri. Se poate vedea acest lucru și din Google Trends.

influencer marketing

În cazul agenției Loopaa, campaniile realizate pe Instagram pentru brandul Ez Stick au funcționat cu succes.

Tot în acest an s-a lansat aplicația de influencer marketing Fameup, platforma de influencer marketing Mocapp a atras noi investitori, iar 2Performant s-a listat la bursă.

Trenduri în Publicitate Online

Un tip relativ nou de campanii de exploatat sunt cele de tip Google Shopping ads și Smart campaigns. Din testele noastre, acestea pot avea rezultate bune.

Un trend care va continua și anul acesta în publicitate online este folosirea audiențelor similare și a audiențelor de remarketing. Cu toate acestea, se poate observa o atenție mai sporită a consumatorilor cu privire la protecția datelor cu caracter personal și privind acceptarea cookie-urilor pe siteurile pe care le accesează. Acest lucru va îngreuna tot mai mult viața marketerilor.

Tendințe în Social Media și content marketing

Cu siguranță că rețeaua socială cu cea mai mare creștere în 2020 este TikTok. Putem vedea că interesul pentru acest canal a ajuns la nivelul Pinterest sau Twitter în România.

tiktok vs twitter

Chiar și așa, TikTok este încă la mare distanță față de Instagram, YouTube sau Facebook în România.

tiktok vs. instagram

Ca tip de conținut cool pe Social Media am văzut anul acesta un interes sporit pentru clipuri video, story-uri interactive, LIVE-uri și podcasturi.

Vezi lista de podcasturi românești de marketing și business.

podcast trend

Îți mai recomand și să te gândești și la crearea de comunități online: grupuri de Facebook, Linkedin sau Whatsapp.

În final, culorile anului 2021 conform Institutului american Pantone sunt neutrul Ultimate Gray și Illuminating, o variantă vibrantă de galben.


Acestea sunt trendurile și oportunitățile de marketing online în 2021 în România din punctul meu de vedere și al echipei Loopaa. Dacă profiți de ele, poți să ieși în evidență în fața competitorilor.

Cu toate acestea, îți recomand să nu ignori ce funcționează deja pentru compania ta. Îmbunătățește-ți clasicele campanii în rezultatele la căutări și campaniile pe Facebook, continuă planul de newslettere, postările pe Facebook, actualizează-ți profilul din Google My Business, folosește Google Analytics și Google Search Console etc.

Dacă ai nevoie de ajutor pe marketing, scrie-ne pe office@loopaa.ro. Împreună găsim soluțiile potrivite.

Sursă foto


Călin Biriș
Călin Biriș

Călin Biriș este Senior Partner în cadrul agenției de marketing Loopaa Marcom și fondatorul Online Mastery, cursul online de la A la Z despre Marketing Online. În cei peste 12 ani de experiență a ajutat peste 100 de companii să fie mai competitive în online și a susținut peste 220 de cursuri, seminarii și prezentări, la care au participat zeci de mii de antreprenori și tineri profesioniști. În timpul liber se implică ca voluntar și în organizații precum Romanian Business Leaders, AIESEC și IAA. În trecut a fost director de marketing la două dintre cele mai cunoscute branduri din online-ul românesc: Trilulilu și Zonga. De asemenea, a condus timp de 4 ani asociația de tineri profesioniști în MarCom IAA YP Cluj. În 2015 a fost premiat de revista Forbes ca fiind unul dintre cei mai remarcabili 30 de tineri sub 30 de ani din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.