Uitându-mă în prezent, după 14 ani de când fac marketing și business, realizez că ce mă ajută acum cel mai mult sunt relațiile, cunoștințele, experiența, banii și brandul personal. Datorită acestora pot avea impact în continuare în viețile cât mai multor antreprenori și profesioniști de marketing care au nevoie de ajutorul meu.

Campaniile vin și pleacă, la fel și zecile de taskuri săptămânale, însă dincolo de acestea, oamenii pe care i-am putut ajuta și modul în care m-am simțit alături de cei cu care am lucrat, a contact cel mai mult. La fel de important a fost să împărtășesc continuu cu alții experiențele mele de marketing.

⛔ Ce m-au consumat degeaba au fost neînțelegerile, unele sacrificii nesolicitate și unele decizii impulsive, necalculate.

Țin minte cât de nervos și dezamăgit am fost după unele ședințe de conducere ale agenției Loopaa. Pulsul îmi bătea puternic, mă gândeam în continuu la cele discutat și la ce tip de reacții diferite aș fi putut avea, însă am știut mereu că acestea nu vor conta după un timp. Vor fi doar amintiri și atât. Așa au și rămas.

Amintirile cele mai faine pe care le am sunt în legătură cu timpul pe care l-am petrecut în business cu prietenii și colaboratorii, evenimentele pe care le-am organizat, cursanții pe care i-am cunoscut și proiectele unice pe care le-am făcut.

Când făceam turneu de evenimente prin țară, îmi făcea mare plăcere să stau de vorbă cu participanții de la prezentările mele de marketing. Tot la suflet mi-au rămas și cinele de după evenimente.

Cu acestea în minte, în continuare vreau să mă concentrez pe:

✅ construirea de relații de calitate;
✅ realizarea de proiecte de impact.

Motoul curnet: „If it’s not a hell yes, then it’s a no!”


Călin Biriș
Călin Biriș

Călin Biriș este trainer și consultant de marketing, fondatorul programului de marketing Online Mastery, autor al cărții și al podcastului „Antrenamentul de Marketing”. Din 2009 până în prezent a susținut seminarii și prezentări de marketing la care au participat zeci de mii de antreprenori și tineri profesioniști. În trecut a fost director de marketing la două dintre cele mai cunoscute branduri din online-ul românesc: Trilulilu și Zonga. De asemenea, a fost partener timp de 7 ani în agenția de marketing Loopaa și a condus timp de 4 ani asociația de tineri profesioniști în MarCom IAA YP Cluj. În 2015 a fost premiat de revista Forbes ca fiind unul dintre cei mai remarcabili 30 de tineri sub 30 de ani din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.