[Guest post] Despre români după 5 ani dă București

Hai să vă spun ce-am învățat despre români după 5 ani dă București.

Noi ardelenii ne naștem superiori vouă, celorlalți punct. Nu există argumente și logică, dar nici nu sunt necesare cât timp nimeni nu contestă acest status quo. Spre exemplu, atunci când cunosc pe cineva prima întrebare încă este, cu ton de admirație: aaa, tu ești din Cluj, nu? Nu, pauză 2 secunde pentru a crea tensiune, din SIBIU (care e cireașa civilizației românești) și mă umflu în pene. Și așa rămân.
Adică prost să fii să îți schimbi accentul, egoul meu s-ar prăpădi fără aceste admirații gratuite și nemeritate.

Grație, datorită, mulțumită acestei superiorități orice ardelean care se respectă, când vine în București se dă de ceasul morții săptămâni întregi înainte și după. Nu pățește nimic anume, pierde în trafic 1h care în Londra sau Paris ar fi probabil 2 și ar costa 20 de euro, sau 3 în Cluj dacă ar avea dimensiunea Bucureștiului, timp pe care l-ar arde probabil pe Facebook, dar trebuie să se revolte pentru că o impune complexul de superioritate, altfel ar accepta adevărul că, de fapt, nu e mai nașpa decât în ardeal, lucru interzis prin ADN.

Moldovenii și oltenii, care compun 99% din populația Bucureștiului (să ne-ntelegem, pentru noi tot ce e la sud de munți=olteni, știm că nu e așa, dar nu ne pasă, ne amuză) sunt altfel, nu fac niciodată (Niciodoată!) comparații cu locul de baștină, iar după 6 luni la capitală îi mai trădează doar câte un iiii lung sau un perfect simplu, ba și-l însușesc și pe „decât”. Își leapădă repede accentul, pentru că nu mai sunt niște ****, sunt Bucureșteni, s-au împlinit. Parțial, pentru că după 4 ani dau share la articole despre cât de tare e Clujul, sperând să evolueze într-acolo, deși nu au locuit măcar o săptămâna să vadă cum este.

No, io zic că ni-s un popor (la) mișto.

Spoiler: Clujul e oriiiibil (orașul, oameni-s faini tare)