De 3 ani urmăresc ce se întâmplă pe Facebook și Linkedin de ziua mea de naștere. Acestea sunt câteva observații și concluzii despre mesajele de tipul „La Mulți Ani” online:

1. A scăzut numărul de mesaje de pe Facebook

Treptat am observat că a scăzut numărul de mesaje primite pe wall și prin messenger. Dacă acum 2 și 3 ani au fost multe mesaje, inclusiv de la persoane cu care nu interacționez în mod frecvent, anul acesta am primit mai puține mesaje, dar în special de la persoanele cu care interacționez.

Numărul total de mesaje a scăzut de 3 ori, față de cum a fost cu 2 și 3 ani în urmă, dar mesajele sunt de la persoane relevante. Așadar, ofer o bulină roșie lui Facebook. ?

Acest lucru cred că se datorează faptului că Facebook a ascuns în aplicație și în site afișarea aniversaților zilei.

2. A crescut numărul de mesaje de pe Linkedin

Atât anul trecut, cât și anul acesta, pe Linkedin am primit mai multe mesaje directe de #LMA decât am primit pe Facebook. Am fost plăcut surprins, ținând cont că aceasta este o rețea socială profesională. Poate acesta este și un motiv pentru care încep profesioniștii să se plângă de faptul că Linkedin nu mai este ceea ce a fost și că începe să se asemene cu Facebook ca și tip de conținut și interacțiuni.

Consider că numărul de mesaje de LMA a crescut în special datorită notificărilor pe care le primesc utilizatorii pentru a ura mesaje conexiunilor care își sărbătoresc ziua de naștere, cât și datorită faptului că Linkedin oferă mesaje prestabilite care se pot trimite dintr-un singur click.

Toate aceste lucruri fac ca Linkedin să devină o rețea socială mai activă ca acum 3 ani, ceea ce consider că e un lucru pozitiv. În final, dau o bulină galbenă ? lui Linkedin pentru că își crește engagementul, chiar dacă nu o face încurajând interacțiuni profesionale.

3. Oferte în mesajele de La mulți ani

Anul acesta este primul în care am primit în cadrul mesajelor directe de pe Linkedin de „La mulți ani” și două oferte speciale de ziua mea, cât și un mesaj privind o cauză socială. Interesantă abordare.

Exemplu de mesaj:

Concluzii

  • Facebook se concentrază acum mai mult pe creșterea relevanței interacțiunilor. Pont: postează mesaje bine țintite, care generează interacțiuni, iar Facebook te va răsplăti cu „reach”.
  • Linkedin se concentrează pe creșterea numărului de interacțiuni.
  • Ca truc de vânzări directe poți să te folosești de ocazia zilei de nașere a conexiunilor directe pentru a face business prin mesajele de „La mulți ani”. Testează și vezi dacă funcționează.

Călin Biriș
Călin Biriș

Călin Biriș fondatorul Online Mastery, cursul online de la A la Z despre Marketing Online, și al podcastului Antrenamentul de marketing. Din 2009 până în prezent a susținut seminarii și prezentări de marketing la care au participat zeci de mii de antreprenori și tineri profesioniști. În timpul liber se implică ca voluntar și în organizații precum Romanian Business Leaders, AIESEC și IAA. În trecut a fost director de marketing la două dintre cele mai cunoscute branduri din online-ul românesc: Trilulilu și Zonga. De asemenea, a fost partener timp de 7 ani în agenția de marketing Loopaa și a condus timp de 4 ani asociația de tineri profesioniști în MarCom IAA YP Cluj. În 2015 a fost premiat de revista Forbes ca fiind unul dintre cei mai remarcabili 30 de tineri sub 30 de ani din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.