Una dintre cele mai importante știri din acest an este achiziția Linkedin de către Microsoft. Aceștia din urmă vor plăti 26,2 miliarde dolari, adică 249 $ pentru fiecare dintre cei 105.000.000 utilizatori activi lunar de pe Linkedin. Este cea mai mare achiziție pe care a făcut-o Microsoft vreodată.
Cu suma investită, Microsoft ar fi putut cumpăra aproximativ 19 vase de croazieră Allure of the seas (care este cel mai mare vas de croazieră din lume).

Cu toate acestea, suma reprezintă doar 14% din valoarea estimată a companiei Microsoft.
De ce Microsoft va cumpăra Linkedin?
Pe scurt, din punct de vedere strategic este cea mai bună decizie pe care o pot lua în acest moment atât Microsoft cât și Linkedin.
1. Datele utilizatorilor
Microsoft investește tot mai mult în Cortana, asistentul personal bazat pe inteligență artificială. Cea mai bună sursă de invățare a unui astfel de sistem este o rețea socială, care până în acest moment a lipsit din portofoliul celor de la Microsoft.
Acest motor de AI (Artificial Intelligence) va fi integrat în toate produsele Microsoft și pe termen lung va fi cel care va ține utilizatorii captivi. Practic nu vei vrea să pleci la un concurent Microsoft pentru că viața ta este mult mai ușoară cu Cortana care îți cunoaște toate obiceiurile și dorințele.
De asemenea, Microsoft va putea ști câți utilizatori folosesc serviciile de business de la Google (sau ale altor competitori) pe baza adreselor de e-mail. Pasul 2 va fi să-i oferteze pe cei care nu sunt ai lor.
Alte lucruri pe care le va putea face Microsoft pe baza datelor sunt:
- va putea să-ți prsonalizeze newsfeed-ul de pe Linkedin în funcție de proiectele la care lucrezi (ex. Microsoft poate afla interesele tale de business din e-mail, Office 360 sau Dynamics);
- va putea să-ți recomande posibili colaboratori de pe Linkedin atunci când folosești produsele Office 360;
- va putea să-ți afișeze în Outlook sau Skype date din Linkedin despre persoanele cu care conversezi (cele mai recente actualizări, funcția, experiența etc.).
2. Leadership pe servicii de Business
Pe parte de Marketing B2B și CRM, soluția Microsoft Dynamics este în competiție directă cu jucătorii mai mici și agili din piață. Inclusiv Linkedin are o soluție de vânzări foarte utilă pentru companiile B2B.
Am făcut un tutorial despre Linkedin Sales Navigator, care te poate ajuta să-ți găsești gratuit cel puțin 15 clienți de business noi. Vezi aici tutorialul.
Integrarea Linkedin Sales Navigator cu Microsoft Dynamics va crea un instrument foarte puternic de vânzări. De asemenea, împreună cu soluțiile de publicitate online și recrutări de la Linkedin, Microsoft va deveni cel mai important furnizor de soluții de Marketing, CRM și HR pentru companiile B2B.
3. Live chat pe Linkedin
Microsoft are Skype, iar Linkedin încă nu are o soluție de chat. O combinație între Skype + Linkedin va concura puternic cu Messenger-ul de la Facebook. N-ar fi exclus să vedem chiar și Live Video-uri pe Linkedin prin integrarea cu Skype.
Imaginează-ți că printr-un simplu click vei putea adăuga în lista de conexiuni de pe Skype toate contactele de pe Linkedin.
P.S. știai că din 5 iunie Skype are și o versiune de chat în browser?
4. Educație online
Linkedin mai are în portofoliu două platforme care vor fi importante pentru Microsoft: SlideShare.net și Lynda.com.
Acestea le văd foarte utile pentru Microsoft astfel:
- prezentările PPT din Office 360 se vor putea posta pe slideshare.net și promovate pe Linkedin printr-un simplu click;
- Microsoft va oferi traininguri gratuite despre soluțiile lor prin platforma Lynda, iar certificările vor fi evidențiate pe Linkedin pentru a ajuta cursanții în a se angaja. Astfel își vor pregătii viitorii clienți care le vor folosi soluțiile de business.
Eu sunt entuziasmat cel mai mult de integrarea Skype + Linkedin. Pe termen lung, Cortana și Microsoft Dynamics vor avea foarte mult de câștigat din această achiziție.
Ideile din acest articol sunt lucruri la care mă aștept să se întâmple în următorii 1 – 2 ani, însă doar timpul va putea dovedi dacă am dreptate.
P.S. dacă n-ai văzut încă tutorialul despre Linkedin Sales Navigator intră aici.
P.S.2. Vezi mai jos prezentarea susținută în momentul anunțării achiziției, iar aici poți citi știrea oficială de pe blogul Linkedin.