Unul dintre cele mai importante instrumente de management este ședința. Cu toate acestea, știu companii în care nu se practică în mod regulat meetinguri de echipă ceea ce duce la frustrări din partea membrilor echipei și la alte ineficiențe de planificare și organizare.
La români cuvântul ședință s-ar putea să aibă conotație negativă datorită obiceiului școlar de ședințe cu părinții care mereu produceau discuții neplăcute în familie. Dacă simți că acest cuvânt te încurcă, înlocuiește-l cu altceva (spre exemplu: meeting, discuție de echipă etc.) și nu-l lăsa să te oprească să ai întâlniri de echipă.
Pentru că am participat și am organizat nenumărate meetinguri de proiect, de planificare sau de networking, am structurat cele mai importante 10 reguli care te ajută să ai o ședință eficientă de echipă. Acestea necesită un minim efort, însă aduc rezultate bune.
Cele 10 reguli ale unei ședințe eficiente
- Are un scop clar și o agendă prestabilită și anunțată în prealabil.
- Trebuie însoțită de o minută trimisă în aceeași zi.
- Ține maxim o oră.
- Începe la timp și se termină la timp.
- Nu ne abatem de la scopul ședinței.
- Dăm voie celor care vorbesc să își ducă ideea la capăt.
- Ne bazăm argumentele pe cifre, nu pe presupuneri.
- Feedback-ul îl dăm la idee/situație, niciodată la persoană!
- Nu părăsim meetingul înainte de terminarea acestuia.
- Lăsăm curățenie în urma noastră în sală.
Dacă organizezi ședințe, poți delega unor altor persoane să se ocupe de părțile organizatorice ale ședinței: trimiterea agendei, păstrarea timpului, notarea minutei și trimiterea acesteia, moderarea discuțiilor contradictorii etc.. Cu toate acestea este important ca tu să te asiguri că ședința are loc și scopul meetingului este atins în final.
Sper ca aceste reguli să te ajute să faci ședințe mai des sau să le organizezi mai bine.
Îți recomand în continuare:
- Vezi acest checklist în 3 pași cu privire la organizarea ședințelor.
- Vezi aceste 10 trucuri haioase despre cum să pari mai inteligent într-o ședință.
1 Response to "10 reguli pentru o ședință eficientă"
[…] Dacă nu este în Google Calendar, acea ședință sau întâlnire nu este oficială. Prefer ședințe care au agenda prestabilită și la care participanții vin pregătiți. Dacă vrei mai multe detalii despre cum prefer să țin ședințele, citește și articolul despre cele 10 reguli ale unei ședințe eficiente. […]