Sala Fitness culturismDe aproximativ jumătate de an merg săptămânal la una dintre cele mai cunoscute săli de fitness din Cluj. Îmi place la ei pentru condițiile pe care le oferă, pentru că au program de la 7 dimineața și pentru că au prețul accesibil. Față de celelalte săli din oraș ei oferă gratuit suportul instructorilor. Asta este bine pentru că majoritatea care frecventează sălile de fitness fac lucrul ăsta cu scopul de a arăta mai bine și pentru a-și întări condiția fizică. Dacă ar fi după mine, aș recomanda tuturor sălilor de fitness să ofere acest serviciu gratuit, în acest moment fiind un punct de diferențiere pentru sala unde sunt abonat. Problema este că am observat că instructorii nu se implică proactiv să ajute clienții, ceea ce face ca acest serviciu extra să fie irelevant. Citește mai jos soluțiape care o propun la această problemă. Eu am următoarele așteptări de la un intructor/antrenor:

  1. Să stabilească obiective SMART împreună cu clientul (ex: clientul să slăbească 5 kg în 3 luni)
  2. Să creeze împreună cu clientul un program de exerciții
  3. Să ajute clientul să execute corect exercițiile din program
  4. Să urmărească evoluția clientului în funcție de obiectivele stabilite inițial și să îmbunătățească pe parcurs programul de exerciții

În cazul sălii la care merg, instructorii nu fac nici unul din punctele de mai sus înafară de a ajuta să execute corect exercițiile pe anumiți clienți mai vorbăreți. Lucrul ăsta mă face să cred că ei sunt platiți degeaba, doar să păzească aparatele. Dacă revenim la punctele de mai sus putem analiza să vedem care ar fi efortul extra din partea instructorului pentru a-mi atinge așteptările.

  1. Pentru stabilirea obiectivelor nu i-ar lua mai mult de 10 minute pentru fiecare client nou abonat, lucru pe care îl face o singura dată.
  2. Creearea programului de exerciții ar trebui să fie o treabă automatizată, cu o grila recomandată de exerciții în funcție de obiectivele standard (slabit, fibrare, creștere în masă etc.).
  3. Ajutarea clientului să execute corec exercițiile este unul din cele mai importante sarcini ale instructorului și ar trebui să fie o sarcină continuă. Oricum, odată ce ai învățat clientul să facă un exercițiu corect, nu trebuie să mai urmărești de fiecare dată treaba asta. Deci să zicem că ar dura doar 2 minute pentru fiecare exercițiu.
  4. Urmărirea evoluției clientului ar putea fi o sarcină care să se întâmple lunar, care ar dura tot 10 minute ca în cazul stabilirii obiectivelor.

Pentru a oferi valoare prin extra serviciul acesta instructorul ar trebui să se implice aproximativ 30 minute pe lună pentru fiecare client, si probabil 10 minute zilnic (deși nu toți clienții merg zilnic la sală). Nu mi se pare un efort atât de mare. Din punct de vedere al business-ului aș seta indicatori de performanță pentru instructori. Exemplu:

  • să ajute cel puțin 30% din clienții zilnici de pe tura sa
  • să aibă în coordonare 30% din totalul de clienți (procentul ar depinde în funcție de numărul de instructori, raportat la numărul de clienți)

Pentru a urmări indicatorii, clienții ar putea fi întrebați la sfârșitul fiecărei sesiuni de antrenament dacă au fost ajutati de instructor. Persoana de la recepție va nota răspunsul în fișa instructorului. Soluța oferită ar ajuta compania care are sala să ofere cu adevărat valoare prin extra serviciu, ar ajuta instructorul să își vadă zilnic rezultatele muncii și ar ajuta clientul să își atingă sopul si obiectivele pentru care merge la sală.

Cum ți se pare soluția la care m-am gândit?

Feel free to share:


Călin Biriș
Călin Biriș

Călin Biriș este trainer și consultant de marketing, fondatorul programului de marketing Online Mastery, autor al cărții și al podcastului „Antrenamentul de Marketing”. Din 2009 până în prezent a susținut seminarii și prezentări de marketing la care au participat zeci de mii de antreprenori și tineri profesioniști. În trecut a fost director de marketing la două dintre cele mai cunoscute branduri din online-ul românesc: Trilulilu și Zonga. De asemenea, a fost partener timp de 7 ani în agenția de marketing Loopaa și a condus timp de 4 ani asociația de tineri profesioniști în MarCom IAA YP Cluj. În 2015 a fost premiat de revista Forbes ca fiind unul dintre cei mai remarcabili 30 de tineri sub 30 de ani din România.

    7 replies to "Idee de diferențiere pentru sălile de fitness și culturism"

    • Valy

      Tu ai dreptatea ta, insa trebuie sa stii ca exista o diferenta destul de mare intre instructorii de fitness si antrenorii personali. Sunt calificari separate.

      De asemenea, in majoritatea salilor (nu cluburi de fitness/wellness – gen Gimmy, World Class, Pure, Body Art etc) – vorbim de sali, ele au indrumatori generali, care cam asta trebuie sa faca: sa verifice aparatele si eventual sa te ajute la executia corecta a exercitiului.

      Instructorii de fitness mai nou sunt cam toti instructori de grup – deci tin clase si nu prea au cum sa se ocupe de fiecare participant in parte, iar antrenorii personali sunt platiti ca sa faca, printre altele si cele patru puncte de care ai mentionat. Acele 4 puncte intra in „painea lui”.

      Nu vorbesc aici de politica fiecarei sali in parte, vorbesc la modul general despre „fisa postului” unui instructor de fitness si a unui antrenor personal. In fiecare sala, au targeturi si obiective atat instructorii cat si antrenorii personali. Desigur, fiecare instructor alege ce ofera si ce nu, cat de mult se implica. La fel se diferentiaza si antrenorii personali (pe tema asta am scris aici: http://bit.ly/dcantrenor ).

      Cam asta e parerea mea :)

    • Oana

      Cred ca daca te promovezi pe piata drept o sala care ofera suportul instructorilor gratuit si scoti in evidenta ca nu ai antenori personali pentru ca ajutorul lor este inclus in abonament, atunci instructorii de pe sala trebuie sa faca ce ar face un antrenor personal. Altfel, creezi niste asteptari in piata de care nu te tii…. parerea mea :)

    • Valy

      @Oana: corect.

    • Florin

      Foarte buna ideea. Am observat si eu ca instructorii nu sunt foarte activi. Daca le ceri ajutorul te ajuta, dar nu se pune problema sa-ti arate cum sa stabilesti un obiectiv pt sala si cum sa lucrezi ca sa-l atingi. Timp ar avea, oricum stau cam fara activitate pe acolo.

    • Calin Biris

      Am verificat pe siteul salii de forta si nu este mentionat ca ofera antrenor personal gratuit. Am crezut ca instructorii care stau prin sala au menire asta, dar se pare ca nu o au.
      Ei bine, oricum as recomanda oricarei sali de fitness sa ofere gratuit un antrenor personal, pentru ca pentru doar 30 de min. pe luna oferite pentru fiecare client, compania ar putea sa se diferentieze de celelalte sali.

    • Oana

      Eh, daca nu scrie, altfel stau lucrurile. :)
      Dar ar trebui implementat. Plus ca se poate face o diferenta aici. Un antrenor personal sta langa tine pe parcursul intregii ore si nu te scapa din ochi deloc. Pe cand un instructor de sala asa cum il descrii mai sus ar trebui sa-ti acorde 30 minute pe luna, plus un pic de supraveghere. Nu sunt sedinte one-to-one, ceea ce este o metoda de diferentiere totusi intre antrenorul personal clasic asa cum il stim noi si instructorul de sala care isi ajuta clientii pentru a atinge niste obiective. Tot e ceva!

    • Bogdan Tomoiaga

      In unele locuri instructorii angajati la sala ofera si servicii de antrenor personal. Probabil nu ofera suport pe cat ar trebui si din motivul asta, sa-l angajezi ca antrenor personal si sa-ti dea mai multa atentie. Avand in vedere cat de rau sunt platiti e oarecum de inteles.

      Ideea ta de a intreba clientii daca au fost multumiti de ajutor e ok, dar sa fie facuta din partea unui manager, pt ca de multe ori exista o oarecare prietenie intre instructori si fetele de la receptie, iar rezultatele chestionarii ar putea sa nu fie chiar precise.

Leave a Reply

Your email address will not be published.