Merită să mergi în concediu sau vacanță cu un campervan? Am să-ți povestesc cum a fost experiența noastră în Camping Cheile Turzii, în cadrul evenimentului „Start în rulotism, de la vis la realitate” organizat de către RV Transilvania.

De mult timp am vrut să călătoresc cu rulota, dar am avut mereu o reținere pentru că n-am știut detalii despre ce presupune să ne autogospodărim și ce înseamnă vacanța în campinguri. Acum am avut ocazia să învăț toate aceste lucruri într-un mediu controlat și cu suportul lui Horațiu Groza, proprietarul RV Transilvania, un pasionat de rulotism.

Despre experiența noastră în Campingul Cheile Turzii

Prima oprire pe care am făcut-o a fost la sediul RV Transilvania din comuna Tureni, unde am schimbat mașina noastră cu campervan-ul Mooveo 60 DB (double bed). Fiind autoturism cu cutie automată, totul a decurs ușor. Este bine de știut că pentru un astfel de autoturism este suficient carnetul cu categoria B. Din Tureni până la campingul din Cheile Turzii au fost doar 15 km, deci suficient cât să mă acomodez cu condusul campervan-ului.

Pe parcursul celor 3 zile de camping am prins ba soare, ba ploaie. Locul de camping e tare fain. L-am descris mai jos.
Printre aspectele care mi-au plăcut cel mai mult la mini vacanță a fost faptul că am ne-am întâlnit mai multe familii în camping cu copii de vârste apropiate. Natalia s-a jucat într-una cu ceilalți copii. Ca părinți n-am avut nici o grijă și am putut petrece mai mult timp cu ceilalți părinți, să mai lucrăm pe laptop câte ceva sau odihnindu-ne la camper.

Un plus al evenimentului a fost că în afară de micul dejun pe care l-am servit în camper, organizatori s-au ocupat de mesele de peste zi. Am mâncat gulaș, plăcinte pe lespede, jumări de casă făcute la ceaun, grătare și mici etc.

În a doua zi de camping am primit un instructaj timp de patru ore despre ce presupune experiența cu camper-ul / autorulota sau rulota. Am aflat cum conectez rulota la curent, cum alimentez cu apă, cum schimb fosa, cum se lucrează cu echipările camperului etc.

În ultima zi am avut noroc și de puțin soare, astfel am făcut o alergare de dimineață urmată de o plimbare prin Cheile Turzii împreună cu familiile din camping.

Ce trebuie să știi când călătorești cu campervan-ul

Campervan-ul cu care am mers noi are o configurare cu pat dublu în spate, iar în față, în zona mesei, se mai poate face încă un pat. Deși am crezut că vom sta înghesuiți în spate, pot spune că am încăput lejer doi adulți și un copil de patru ani și jumătate. Probabil că dacă Natalia era mai mare, ar fi fost necesar ca cineva să doarmă pe patul suplimentar.

Uite câteva aspecte care mi-au plăcut la campervan:

  • Având cutie de viteză automată, condusul a fost mai ușor. Camperul este mai lent ca o mașină mică, însă poți merge cu el pe autostradă până în 115 km/h.
  • Scaunele din față se pot roti și spațiul se transformă într-un mini living perfect pentru lucru la laptop sau pentru servirea mesei. Deoarece scaunele din față au cotiere, sunt confortabile pentru muncă.
  • Campervan-ul are multe sertare și zone de depozitare, toate cu piedică încât să nu se deschidă întâmplător în timpul mersului.
  • În interior există o baie dedicată cu wc și duș.
  • Campervan-ul este dotat și cu o chicinetă care are chiuvetă, aragaz, frigider și mini congelator.
  • În față, la duș și în spate sunt trei trape care oferă multă lumină naturată. Aveam mereu impresia că e aprinsă lumina în camper.
  • Toate geamurile, inclusiv trapele, au jaluzele care pot oferi intimitate maximă și atmosferă necesară pentru somn profund.
  • Unele geamuri și ușa laterală au plasă de țânțari în așa fel încât să poți lăsa geamurile și ușa deschisă când e cald, fără să te derajneze insectele.
  • Pe lateral este o trapă activată electric ce ajută să urci și să cobori din camper.
  • Campervan-ul are un sistem de tipul smart home cu touchscreen din care poți controla diverse zone din autoturism.
  • Campervan-ul este dotat și cu aer condiționat și încălzire pe bază de butelie cu gaz. Deși a fost puțin rece afară, în timpul nopții am setat termostatul pe 21 de grade și n-am avut probleme cu temperatura. Pe timpul iernii am înțeles că o butelie poate ajunge între 5 și 7 zile pentru a avea mereu căldură.
  • Copertina campervan-ului oferă protecție bună pentru soare și ploaie.

Aspecte mai puțin plăcute:

  • Fosa septică trebuie să o schimbi aproximativ la 2-3 zile, pentru că se umple repede.
  • Dacă sari tare în el, simți că se leagănă. Până la urmă este un autoturism.
  • Am avut o priză de 220 lângă masa din „living”, însă mi-ar fi plăcut să fie una și în spate.

Mai multe detalii despre camper poți vedea aici.

Am găsit și un clip video cu prezentarea unui campervan similar:

Citește și acest articol despre experiența cu un campervan.

Despre Camping Cheile Turzii și experiența de campare

Este prima oară când am fost într-un camping. Am aflat în Camping Cheile Turzii dispun de multe locuri de camperva-uri, autorulote sau rulote, au și trei căbănuțe cu pat dublu și zonă de corturi. În plus:

  • fiecare spațiu de autorulotă, rulotă sau campervan are loc de conectare la 220 și posibilitatea de alimentare cu apă;
  • există o zonă comunuă cu toalete, chiuvete și dușuri;
  • există și o bucătărie echipată cu terasă închisă și o zonă de terasă deschisă;
  • lângă terasă este și loc de grătare și foc în aer liber;
  • muzică în camping este interzisă (fiecare poate asculta ce vrea la rulota / campervan-ul propriu), dar am avut concert non-stop de la păsărele;
  • într-una din imaginile de mai jos poți vedea și lista de prețuri.
  • Puțin mai sus de camping este o zonă cu tiroliana și un spațiu cu foodtruck-uri.

Află aici mai multe detalii despre Camping Cheile Turzii.

Uite și un clip video de la un turist ce a poposit prin 2022 în Camping Cheile Turzii.

Dacă vrei să găsești alte campinguri, folosește aceste două site-uri: Park4night.com și CicoBella.ro.

Mai mulți m-au întrebat dacă acum aș mai alege să merg în astfel de concedii. Răspunsul meu este că aș merge 100%, în special dacă ne adunăm mai multe familii cu copii de vârstă apropiată. De asemenea, aș merge dacă vrem o vacanță activă, să locuim în mai multe locuri și chiar să lucrăm pe malul mării sau în vârf de munte.

Ce să alegi pentru vacanță între un campervan, o autorulotă sau o rulotă?

  • Campervan-ul îl recomand familiilor cu maxim încă un copil sau pentru cupluri care vor să călătorească și să lucreze remote.
  • Autorulotele sunt ceva mai spațioase, potrivite și pentru familii cu 2-3 copii.
  • Rulotele, în funcție de dimensiune, sunt potrivite și pentru familii mai mari. Cu noi în camping a fost o familie ce a avut cu ei o rulotă cu până la 6 locuri de dormit. Familiile cu 2-4 copii pot economisi bani buni cu o investiție într-o astfel de rulotă.
  • Avantajul campervan-urilor este că sunt mai ușor de condus și de manevrat și se pot parca pe locurile autoturismelor.
  • Avantajul autorulotelor este că oferă un plus de confort față de campervan, fiind mai spațioase, dar sunt mai mari ca dimensiune și nu pot fi parcate oriunde.
  • Avantajul rulotelor este că le poți parca în camping sau offsite, iar apoi să pleci cu mașina în explorare.
  • Rulotele sunt potrivite dacă vrei să ai un singur camping ca punct central de explorare. Campervan-urile și autorulotele sunt potrivite dacă vrei să schimbi des (la 2-3 zile) locul de campare.

Alegerea îți aparține Vacanță plăcută!


Călin Biriș
Călin Biriș

Călin Biriș este trainer și consultant de marketing, fondatorul programului de marketing Online Mastery, autor al cărții și al podcastului „Antrenamentul de Marketing”. Din 2009 până în prezent a susținut seminarii și prezentări de marketing la care au participat zeci de mii de antreprenori și tineri profesioniști. În trecut a fost director de marketing la două dintre cele mai cunoscute branduri din online-ul românesc: Trilulilu și Zonga. De asemenea, a fost partener timp de 7 ani în agenția de marketing Loopaa și a condus timp de 4 ani asociația de tineri profesioniști în MarCom IAA YP Cluj. În 2015 a fost premiat de revista Forbes ca fiind unul dintre cei mai remarcabili 30 de tineri sub 30 de ani din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.