Groparu care a scos usturoiul din filmele cu Dracula

By 26/12/2015Diverse
Groparu usturoi

Îl cunosc pe Radu Băzăvan dinainte să înceapă să lucreze la filmul Usturoi. Îmi place cum scrie pe blog-ul său groparu.ro. Are un umor autentic, izvorât din povești adevărate, pe care mi-e mai mare dragul să-l descopăr în articolele sale. Acest stil l-a propulast în topul bloggerilor români.

Într-o zi, ne-am întâlnit să-mi povestească de visul lui. Vroia să facă un film de lung metraj, după chipul și asemănarea poveștilor sale. Nu cunoștea încă în ce se bagă, dar era entuziasmat. Planul său pentru început era să se întâlnească cu cât mai multă lume pentru a strânge idei și resurse. L-am apreciat pentru ambiție.

Cine ar fi dat șanse unui blogger să facă un film de festival, pe care să-l introducă în cinematografe, fără ca el să aibă experiență anterioară? N-aș fi zis atunci că va reuși, însă pasiunea cu care îmi povestea era atât de convingătoare…

După 3 ani, într-o joi seara, înainte de concediul de Crăciun, am avut întâlnire cu clanul Usturoi și clanul Ceapă. Filmul trebuia să înceapă la ora 19.30, iar la fără un sfert, era plin de lume în fața cinematografului.

Înainte de începerea filmului, Radu s-a prezentat timid pe scenă și ne-a urat vizionare plăcută. Nu era prima oară când făcea acest lucru în ultimii ani. Mai avuse “full house” în cadrul TIFF și Comedy Cluj.

Povestea se întâmplă în jurul unui conflict între două clanuri de romi, Usturoi și Ceapă, dintr-un mic sat din județul Sălaj. Dacă la început mi s-a părut puțin falsă, până la final am avut impresia că s-a întâmplat cu adevărat. S-a simțit că unii actori nu erau de profesie, însă n-a fost un lucru deranjant.

Pe parcursul filmului mi-am amintit de jocurile copilăriei cu “Cichi-Chan” și “Bruz Lee”, de grijile mamei de zi cu zi și de bârfele din sat. M-am distrat bine de situațiile și de replicile caracteristice ardelenești.

Filmul Usturoi merită văzut. Radu ne-a promis că din ianuarie va intra în sălile de cinema din toată țara. Cei din diaspora deja îl pot urmări online.

La finalul serii, la sesiunea de Q&A, mi-am amintit cum a început totul. O viziune ambițioasă și un blogger perseverent. Așteptările mi-au fost depășite. Radu a reușit după multă muncă să aducă un film low budget pe marile ecrane. A demonstrat că se poate. Sper să fie doar începutul!

Online Mastery

Leave a Reply