Despre fericire și lista lucrurilor care mă fac fericit

Lucruri care ma fac fericit

Fericirea e un lucru mărunt, așa cum zic versurile piesei Sunt fericit cântată de Țapinarii.

În forfota de pe Social Media și de la TV ni se crează falsa impresie că a fi excepționali înseamnă să fim fericiți. Aceasta este calea adevărată spre fericire. Defapt este o capcană care ne pune pe drumuri pentru atingerea unor obiective nerealiste sau inutile pentru a fi fericiți.

Ascultând cartea The Subtle Art of Not Giving a F*ck, scrisă de Mark Manson, mi-am amintit că am vrut de mai mult timp să fac o listă cu acele lucruri care mă fac fericit. Am decis să fac publică această listă pentru a fi o sursă de inspirație pentru alții, dar și pentru a-mi aminti să o completez (la fel ca lista de top filme de văzut într-o viață) de fiecare dată când apar lucruri noi care mă fac fericit. Este un exercițiu bun de reflecție.

Am ales să împart lista lucrurilor care mă fac fericit în 4 arii pe care le consider cele mai importante pentru un om sănătos și fericit: activități fizice, activități sociale, activități mentale, activități spirituale.

Activități fizice care mă fac fericit:

  • să stau sub umbrelă, la soare, și să simt o adiere călduță de vânt;
  • să înot în mare la apus;
  • să joc baschet;
  • să merg la sala de forță;
  • să fac duș după o sesiune de exerciții la sala de forță sau după o alergare;
  • să alerg în aer liber sau chiar și pe bandă;
  • să dansez Vals Vienez, Salsa, Merengue și alte dansuri;
  • să stau vara într-un șezlong în aer liber în parc;
  • să fac dragoste;
  • să sărut și să fiu sărutat;
  • să ofer îmbrățișări și să fiu îmbrățișat;
  • să primesc masaj;
  • să schiez;
  • să joc ping-pong;
  • să joc volei pe plajă;
  • să fac drumeții pe munte și prin păduri;
  • să mă dau cu bicicleta;
  • să mă plimb prin parc;
  • să mă lungesc în pat dimineața;
  • să râd cu poftă;
  • să mângâi un câine sau o pisică;
  • să mănânc cartofi pai cu smântână, cheesecake, tiramisu, lava cake, sarmale cu păsat, ciorbă de ardei umpluți, musaca de cartofi, supă de pui cu tăieței de casă, costițe la cuptor în sos barbeque, tocăniță de pui cu usturoi, fructe de mare, păstrăv cu mujdei, ciorbă de fasole cu salată de ceapă, nachos cu sos salsa, salată de boeuf, salată de pui și cartofi prăjiți, un burger, pizza, sushi;
  • să beau vin roze, demisec;
  • să beau o bere blondă la draft pe o terasă împreună cu un grup de prieteni;
  • să mă relaxez într-o saună uscată;
  • să fac snorkeling;
  • să mă dau într-un caiac;
  • să mă plimb cu picioarele în nisip și să simt valurile mării;
  • să zbor cu parapanta;
  • să mă relaxez iarna lângă un șemineu cu un pahar de vin cu scorțișoară.

Activități sociale care mă fac fericit

  • să joc board games cu prietenii (Catan, Saboteur, Battlestar Galactica, Ticket to ride, Carcassonne, Activity etc.) și alte jocuri (Remi, Uno, Șeptică, Șah etc.);
  • să ies cu prietenii în oraș la o bere sau un pahar de vin;
  • să mă joc în rețea sau online;
  • să merg la concerte live (în cafenele sau în aer liber);
  • să merg în club cu prietenii;
  • să merg la iarbă verde cu prietenii, de preferabil la munte, pe malul unei ape, vara;
  • să iau masa în familie sau cu un grup de persoane dragi;
  • să susțin prezentări și traininguri;
  • să fac parte din echipe de proiecte de voluntariat;
  • să stau peste noapte la prieteni, sau ei să stea la mine;
  • să stau cu prietenii în jurul unui foc de tabără;
  • să merg la pescuit cu prietenii.

Activități mentale care mă fac fericit

  • să citesc biografii, cărți de business și dezvoltare personală, dar și beletristică;
  • să ascult muzică, în special rock, R&B și club (printre artiștii preferați: Metallica, Sam Smith, Sia, Florence and the Machine etc.);
  • să discut cu prietenii despre marile necunoscute ale vieții, despre cărți, despre idei de business, despre relații;
  • să mă joc pe PC;
  • să mă uit la stand-up comedy (comediantul meu preferat meu este George Carlin);
  • să mă uit la filme, în special la drame, sci-fi, filme de acțiune și documentare (vezi aici topul meu de filme de văzut într-o viață);
  • să scriu pe blog;
  • să pregătesc prezentări sau traininguri;
  • să fac campanii de marketing;
  • să ofer consultanță;
  • să am întâlniri de mentoring sau coaching;
  • să particip la traininguri;
  • să descopăr un oraș nou.

Activități spirituale care mă fac fericit

  • să mă gândesc la cine sunt, cine doresc să fiu și ce doresc să ofer celorlalți;
  • să discut cu soția mea despre noi;
  • să-mi ofer timpul celor care au nevoie de sfaturi;
  • să ascult corul unei biserici;

Te invit să-ți faci și tu o listă de lucruri care te fac fericit. Noteaz-o într-un Facebook note sau public-o la tine pe blog. Așa cum spuneam în deschiderea articolului, lista mea va fi în continuă construcție… poate mă inspir și eu din lista ta să încerc lucruri noi. ;)